Direcții de cercetare
1. Evaluarea situației privind răspândirea dependenţei de substanţe psihoactive pe plan mondial și în Republica Moldova.
2. Elaborarea și aprobarea unui chestionar pentru evidențierea factorilor de risc, ce predispun la inițierea timpurie a consumului de substanţe psihoactive în Republica Moldova.
3. Intervievarea anonimă a studenților din cadrul instituțiilor medii şi superioare de învăţământ din Republica Moldova.
4. Prelucrarea statistică a datelor colectate cu scop de evidenţiere a factorilor de risc a iniţierii utilizării substanţelor psihoactive.
5. Analiza măsurilor de prevenție primară a dependenței de substanțe psihoactive, inclusiv alcool, elaborate și editate în diferite țări ale lumii (spațiul CSI, ţările Uniunii Europene, SUA).
6. Elaborarea recomandărilor practice şi măsurilor de profilaxie primară a drogdependențelor printre adolescenţi cu implicarea părinţilor, pedagogilor, psihologilor școlari și medicali, medicilor psihiatri, psihoterapeuţilor, medicilor de familie, lucrătorilor instituţiilor publice.
7. Încadrarea rezultatelor cercetărilor realizate de colaboratorii Laboratorului în cadrul proiectului în teze de doctor în medicină.
8. Publicarea și distribuirea materialelor științifico-practice și de popularizare a științei în instituțiile medii şi superioare de învăţământ, instituțiile medicale, Centrele Comunitare de Sănătate Mintală, subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova.